


Nicolita nu va evolua cu Farul
16 decembrie 2007
Autor: NetSport, vizualizari: 264

Mijlocașul Stelei, Bănel Nicoliță, și-a reluat antrenamentele alături de restul colegilor săi, în urma contuziei de la glezna dreaptă, dar nu va evolua în partida cu Farul Constanța, deoarece medicii se tem de o eventuală recidivă, informează site-ul oficial al grupării roș-albastre.
Jucătorul de 22 de ani s-a accidentat în timpul derby-ului cu Dinamo, din etapa a 16-a, și nu a putut fi folosit în ultimele trei partide din campionat și două din Liga Campionilor.
Fundașul Petre Marin a suferit un traumatism la nivelul coloanei cervicale, dar starea sa s-a agravat, intervenind și o fractură a apofizelor spinoase C4 si C5, și nu se va putea antrena în următoarele trei săptămâni.
Mirel Rădoi a început de miercuri alergările pe teren și recuperarea sa decurge bine.
Mihăiță Pleșan și Sorin Ghionea se află la Bologna, unde își continuă antrenamentele atât în sală, cât și pe teren, urmând ca, la sfârșitul lunii, să se întoarcă în țară, unde își vor continua programul de refacere.
Partida Steaua - Farul Constanța, din etapa a 19-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 17:00, și va fi transmisă de Antena 1.
|