


Fiorentina interesată de Dica
19 decembrie 2007
Autor: NetSport, vizualizari: 428

Gruparea italiană AC Fiorentina, la care este legitimat atacantul Adrian Mutu, este interesată de jucătorul stelist Nicolae Dică.
"Pe lângă Ledesma și Maidana de la Boca Juniors sau Drenthe de la Real Madrid, Fiorentina este interesată și de «fantasista» Dică de la Steaua București. De jucătorul român au mai întrebat cluburi precum Middlesbrough sau Lens", informează site-ul fiorentina.it.
Finanțatorul stelist Gigi Becali a declarat la finalul meciului cu Farul Constanța, scor 3-0, din etapa a XIX-a a Ligii I, în care Dică a marcat, că acesta este ultimul său gol la formația "roș-albastră".
De atacantul stelist s-au mai arătat interesate și alte cluburi, printre care s-a numărat și Benfica Lisabona.
|