


Steaua OK, Poli Timisoara KO
04 februarie 2008
Autor: Alexandru Simina, vizualizari: 376 Sursa: AMOS News

Steaua București și Poli Timișoara au susținut duminică meciuri de verificare în Cipru, doar Steaua reușind să-și adjudece victoria.
Steaua a trecut cu 2-1 de cehii de la Ceske Budejovice după ce formația antrenată de Marius Lăcătuș a condus și cu 2-0.
Dorin Goian a deschis scorul în prima repriză, reluare cu capul după o centrare a lui Surdu, iar Pepe Moreno a făcut 2-0 la jumătatea reprizei a doua cu o nouă lovitură de cap după o centrare a lui Golanski.
Cehii au redus din diferență prin Peroutka și puteau chiar egala pe final dacă Cernea nu intervenea providențial la o acțiune a celor de la Ceske.
Poli Timișoara a cedat din nou, 1-2 cu Metalurg Donețk după ce ucrainienii au condus cu 2-0, iar Artiom Karamian a redus din diferență cu 20 de minute înainte de final.
|