


UTA- Gloria Bistrita 0-1
24 februarie 2008
vizualizari: 213

Echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău, Gloria Bistrița, a învins duminică, în deplasare, pe UTA, scor 1-0, într-un meci din etapa a 20-a a Ligii I, printr-un gol reușit de Coroian, transmite corespondentul NewsIn.
UTA - GLORIA BISTRIŢA 0-1 (Coroian 64)
UTA: D. Tudor - Bălan, Chița, Bumbac, Vasiljevic - Mihuț (Oliveira 73), Mărginean (N. Varga 76), Hidișan, Simao - M. Ilie (Hora 59), Bălțoi. Antrenor: Marin Barbu.
Gloria Bistrița: Tătărușanu - D. Matei, Frăsinescu, Dumitra (Toma 46), Fl. Ganea - Achim, Arhire, Ragipovic, R. Dobre - Negrean (Tilincă 63), Coroian (Nalați 90). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
Cartonașe galbene: Vasiljevic 38, Mărginean 59 / Achim 60, Tilincă 70
Arbitri: Alexandru Tudor - Mikloș Nagy, Florin Potora;
Stadion: UTA; Spectatori: 4.000
Cum s-a marcat golul:
1-0, min. 64: Dobre a centrat de pe partea stângă, iar Coroian a deschis scorul cu un șut din interiorul careului mic, după un luft al lui Bumbac.
Căpitanul tradițional al gazdelor, Cristi Todea, a fost declarat înaintea meciului cel mai bun jucător al lui UTA în anul 2007 de către săptămânalul regional "Fotbal Vest".
Înainte de startul întâlnirii, fanii arădeni au ținut un moment de reculegere în memoria suporterului lui UTA, Marius Pintea, decedat în urmă cu cinci săptămâni, la vârsta de 34 de ani, din cauza unui infarct. Pe gardul peluzei ocupate de galeria gazdelor s-a putut citi un banner pe care era scris: "Rămas bun, prieten drag", iar fiecare fan a ridicat deasupra capului o plăcuță de culoare neagră în semn de doliu.
Suporterii lui UTA au scandat în repriza secundă: "Kosovo e Serbia".
Centralul Alexandru Tudor a arbitrat pentru prima dată cele două formații în acest sezon al Ligii I.
|