Cautare in site   
 

Fotbal
Poza Zilei


RSS

Stiri NETSPORT via RSS

Liga 1


Mititelu: Invingem Rapid fara drept de apel

10 martie 2008
Autor: Alexandru Simina, vizualizari: 250
Sursa: Mediafax


Mititelu: Invingem Rapid fara drept de apel
Patronul Universității Craiova, Adrian Mititelu, este optimist în privința meciului cu Rapid, de duminică, apreciind că formația craioveană poate câtiga în fața giuleștenilor.

"Pe Rapid îi batem fără drept de apel. În ultimul timp am fost mai temperat în declarații, nu o fac acum pentru că am luat un punct la Urziceni, de fapt am pierdut două, ci am eu un feeling pentru meciul acesta cu Rapid", a spus Mititelu.

În ceea ce îl privește pe acționarul majoritar al Rapidului, George Copos, Mititelu a afirmat: "O să îl invit lângă mine la lojă, nu cum a făcut el de ne-a trimis pe noi cei de la Craiova în tribună să ne înjure toată lumea".

Oficialul oltenilor crede că lupta pentru evitarea retrogradării se va decide în următoarele patru etape. "Acum nu știm cine retrogradează, dar nu mai vorbiți prostii că Universitatea se luptă să evite retrogradarea. Sunt alte șapte-opt formații care se află în acea zonă, iar cele patru se vor decide peste patru etape. Oricum, lupta se dă acolo ca și la vârf pentru că ne aflăm într-o perioadă de însănătoșire a fotbalului, orice meci este la fel de greu indiferent cu cine joci. Să vedeți ce greu îi va fi CFR-ului la Piatra Neamț, s-a văzut ultima clasată Pandurii ce dureri i-a provocat Stelei. Acum câtigă cine are continuitate, determinarea face diferența, nu mai este loc de talente și vedetisme", a precizat Mititelu.

Mititelu a vorbit și despre tinerii din lotul Universității: "Copiii trebuie încă să se coacă, sunt pârguiți deocamdată. Bărboianu a devenit o certitudine, iar dintre puștii de la satelit care trebuie să facă pasul acum sunt Mihai Costea, Gângioveanu și Vali Gaman. Ei trebuie în acest retur să prindă măcar câte trei meciuri de caciulă ca titulari. Costea a jucat puțin, Găman la fel, iar în două etape vine și rândul lui Gângioveanu. Doar ei pot erupe anul acesta".

Patronul Universitatii a coemntat și injuriile care i le aduce un grup de 30 de suporteri la fiecare meci. "Domnilor, m-am liniștit de tot în privința celor care mă înjură. Sunt 30 de indivizi, din gruparea Antonie Solomon, care sunt puși să mă înjure. Lumea i-a luat deja la ochi, au fost huiduiți copios, dar nu mă deranjează că mă înjură pe mine, ci pe jucători. La Urziceni au venit și le-au strigat și jucătorilor să plece acasă. Aș putea să le fac rău pentru că i-am depistat cine sunt, dar nu are rost. Nu merită băgați în seamă", a spus Mititelu.

del icio us digg stumbleupon technorati ma.gnolia furl reddit blinklist yahoo

Alte stiri din Liga 1 la data 10 martie 2008:
Porumboiu: Steaua si CFR Cluj sunt cele mai bune echipe din Romania
Torje: Sper sa ne mentinem pe primul loc
Copos: Este corecta demiterea lui Peseiro
Manea: Nu stiu nimic despre cooptarea mea in staff-ul tehnic
Taher: Actiunile lui Peseiro vor fi suspendate
Lucescu: FC Brasov are doar varianta victoriei in meciul cu FC Vaslui
Articole relationate cu acest articol prin filtrele : declaratii
Surdu: Avem sanse foarte mari sa luam titlul
Stefan Radu: Sper ca de saptamana viitoare sa ma alatur echipei
Zidane: Mi-ar plăcea sa revin in fotbal
Prandelli ii critica pe Mutu si Frey
Copos: Vom aduce un alt atacant de top

Alte stiri ale autorului Alexandru Simina
Divizia A - prima etapa
Preliminarii CM 2010 - Rezultate
Maratonul International Bucuresti
Romania vs Franta: Lotul Romaniei
Programul partidelor de sambata din preliminariile europene pentru CM-2010

RETROSPECTIV
Magazin online articole sportive
LOTTO/Produse Lotto
Sort Lotto
Sort Lotto
79.00
LOTTO/Produse Lotto
T-Shirt Lotto
T-Shirt Lotto
79.00
LIFEGEAR/Benzi de alergare
Banda De Alergare
Banda de alergare LifeGear 97478
1798.99
VICTORINOX/Utile
Briceag Economy
Briceag Economy
54.26
CON SPORT/Mingi
Minge Handbal Plaja
Minge handbal plaja
88.81
OLPRAN/Biciclete
Bicicleta Magnetica
Bicicleta Magnetica
743.89
OLPRAN/Biciclete
Bicicleta Eliptica
Bicicleta Eliptica Magnetica
693.11
HARROWS/Darts de perete
Official Competition
OFFICIAL COMPETITION
160.89
Rezultate live

 Toate drepturile rezervate. © Netsport 2004 - Conditii de folosire - Contacteaza NETSPORT - Video You Tube | PESCUIT | Articole Sportive | by DWD
Pariuri sportive