Cautare in site   
 

Fotbal
Poza Zilei


RSS

Stiri NETSPORT via RSS

Liga 1


Stelea spune ca la golul Stelei a fost fault in atac

17 martie 2008
Autor: Alexandru Simina, vizualizari: 182
Sursa: Mediafax


Stelea spune ca la golul Stelei a fost fault in atac

Portarul echipei Unirea Urziceni, Bogdan Stelea, a declarat, duminică seară, că, în opinia sa, la golul victoriei formației Steaua, din meciul direct, a fost fault în atac chiar asupra lui și a subliniat că ialomițenii ar fi trebuit să primească și un penalti.

"Noi am avut ocaziile noastre, am senzația că am avut și un penalti clar. La golul lor, din punctul meu de vedere, a fost fault la mine, pentru că, după ce am apărat lovitura de cap, am vrut să mă ridic, pentru că mi-am dat sema că mingea s-a dus sus și atunci s-a urcat pe mine. Părerea mea, cred că a fost fault. Vorbim de două faze punctuale, care puteau schimba scorul partidei. Una peste alta, au avut multe ocazii de a marca. Mergem înainte", a spus Stelea.

Jucătorul Bogdan Mara a declarat că era normal ca Steaua să domine meciul. "Cred că am făcut un meci destul de bun, ne-am apărat și am avut destule șanse pe contraatac. Sincer, cred că a fost fault la Stelică, putea să ne dea și un 11 metri. Trebuie să ne revenim repede pentru meciul următor", a afirmat Mara.

Unirea Urziceni a pierdut, cu scorul de 0-1, meciul cu Steaua, contând pentru etapa a XXIII-a a Ligii I.


del icio us digg stumbleupon technorati ma.gnolia furl reddit blinklist yahoo

Alte stiri din Liga 1 la data 17 martie 2008:
Razvan Lucescu ii acuza pe oficialii clubului Rapid
Florentin Petre: Nu mai am timp sa joc la Dinamo
Dorinel Munteanu vrea meciul de retragere pe noul stadion din Cluj
Borcea: Dupa doi ani Dinamo se va indrepta catre un antrenor strain
Mugurel Buga: Eu cred ca Rapid s-a inselat in privinta mea
Gigi Becali, suspendat si amendat
Articole relationate cu acest articol prin filtrele : declaratii
Surdu: Avem sanse foarte mari sa luam titlul
Stefan Radu: Sper ca de saptamana viitoare sa ma alatur echipei
Zidane: Mi-ar plăcea sa revin in fotbal
Prandelli ii critica pe Mutu si Frey
Copos: Vom aduce un alt atacant de top

Alte stiri ale autorului Alexandru Simina
Traseu specactulos in Sibiu pentru startul competitiei Red Bull Romaniacs
Romania a coborat doua locuri in clasamentul FIFA si se afla pe pozitia 13
Gasquet si Tsonga la BCR Open Romania
Valentino Rossi, invingator la San Marino
Alvaro Bautista a castigat Marele Premiu al statului San Marino la 250 cc

RETROSPECTIV
Magazin online articole sportive
LOTTO/Produse Lotto
Sort Lotto
Sort Lotto
79.00
LOTTO/Produse Lotto
T-Shirt Lotto
T-Shirt Lotto
79.00
LIFEGEAR/Benzi de alergare
Banda De Alergare
Banda de alergare LifeGear 97478
1798.99
VICTORINOX/Utile
Briceag Economy
Briceag Economy
54.26
CON SPORT/Mingi
Minge Handbal Plaja
Minge handbal plaja
88.81
OLPRAN/Biciclete
Bicicleta Magnetica
Bicicleta Magnetica
743.89
OLPRAN/Biciclete
Bicicleta Eliptica
Bicicleta Eliptica Magnetica
693.11
HARROWS/Darts de perete
Official Competition
OFFICIAL COMPETITION
160.89
Rezultate live

 Toate drepturile rezervate. © Netsport 2004 - Conditii de folosire - Contacteaza NETSPORT - Video You Tube | PESCUIT | Articole Sportive | by DWD
Pariuri sportive