


Arpad Paszkany spune ca pe lista de achizitii se afla Julio Cesar si Nicolae Dica
14 mai 2008
vizualizari: 89

Patronul campioanei CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat miercuri că Ioan Andone are o listă lungă de achiziții, iar pe aceasta se regăsesc fundașul brazilian al lui Olympiakos, Julio Cesar, și atacantul Stelei, Nicolae Dică, transmite corespondentul NewsIn.
"E o listă de jucători care ar putea veni să întărească echipa. Poate veni și Julio Cesar. Bugetul de transferuri va fi unul elastic, depinde de situații. Pe listă sunt mai mulți fotbaliști din țară și din străinătate, cred că e inclus și Dică acolo", a spus Paszkany, cu ocazia premierii campionilor de Primăria Cluj.
Julio Cesar este fundaș și evoluează pentru gruparea greacă Olympiakos Pireu, iar în trecut a mai jucat pentru Real Madrid, AC Milan sau Benfica Lisabona, în timp ce Nicolae Dică este golgheterul Stelei din ultimii ani și are 24 de selecții la echipa națională a României și șase goluri.
Finanțatorul CFR Cluj a mai precizat că echipa sa își va disputa acasă, fără niciun fel de probleme, partidele din grupele Ligii Campionilor. "Avem deja licență să jucăm în grupele Ligii. Stadionul va fi cu cea mai înaltă clasificare din țară, cu patru stele. În principiu vom termina stadionul din punct de vedere al spectatorilor la mijlocul lunii iulie, iar infrastructura sportivă până în luna august", a mai declarat Arpad Paszkany.
Primarul orașului Cluj-Napoca, Emil Boc, a premiat miercuri jucătorii și conducerea CFR Cluj cu diplome de excelență și plachete ale municipiului pentru câștigarea titlului de campioană și a Cupei României.
|