Cautare in site   
 

Fotbal
Poza Zilei


RSS

Stiri NETSPORT via RSS

Liga 1


Gigi Becali si Marius Stan, suspendati

15 mai 2008
vizualizari: 138


Pentru jigniri reciproce, Gigi Becali, finanțatorul echipei Steaua București, și Marius Stan, președintele Oțelului Galați, au fost suspendați 2 luni și vor trebui să plătească și câte o amendă de 12.000 de lei. Cei doi și-au trimis, prin intermediul presei, păreri unul despre altul, bucureșteanul rostind, între altele, cuvântul papagal, iar gălățeanul a apreciat că adversarul său este "un bou cu 4 clase". Nu s-a specificat dacă suspendarea va fi efectuată în pauza competițională în care se află fotbalul acum sau începând cu prima etapă a sezonului viitor.

De asemenea, tot miercuri, Comisia de disciplină a pedepsit Universitatea Cluj cu 2 etape de disputare a meciurilor cu porțile închise, plus o amendă de 40.000 de lei, din cauza comportării huliganice a suporterilor săi la partida cu CFR Cluj. Pentru atitudinea de la același meci, din ultima etapă, antrenorul Universității Cluj, Alpar Meszaros, a fost suspendat 2 etape și amendat cu 140 lei, iar jucătorul de la U Cluj, brazilianul Edvan, eliminat cu CFR, este suspendat o etapă și va plăti 600 lei.

del icio us digg stumbleupon technorati ma.gnolia furl reddit blinklist yahoo

Alte stiri din Liga 1 la data 15 mai 2008:
Gigi Becali: Abel Gomez de la Murcia vine la Steaua
Becali: Abel Moreno ne-a transmis ca vine la Steaua
Spadacio: Exista rivalitate pentru ca se bat doua echipe care vor campionatul
Argaseala: Toja ajunge marti la Bucuresti
Muresan: Autogolurile au fost provocate de jucatorii nostri
Rednic: Nu sunt multumit de joc

RETROSPECTIV
Magazin online articole sportive
LOTTO/Produse Lotto
Sort Lotto
Sort Lotto
79.00
LOTTO/Produse Lotto
T-Shirt Lotto
T-Shirt Lotto
79.00
LIFEGEAR/Benzi de alergare
Banda De Alergare
Banda de alergare LifeGear 97478
1798.99
VICTORINOX/Utile
Briceag Economy
Briceag Economy
54.26
CON SPORT/Mingi
Minge Handbal Plaja
Minge handbal plaja
88.81
OLPRAN/Biciclete
Bicicleta Magnetica
Bicicleta Magnetica
743.89
OLPRAN/Biciclete
Bicicleta Eliptica
Bicicleta Eliptica Magnetica
693.11
HARROWS/Darts de perete
Official Competition
OFFICIAL COMPETITION
160.89
Rezultate live

 Toate drepturile rezervate. © Netsport 2004 - Conditii de folosire - Contacteaza NETSPORT - Video You Tube | PESCUIT | Articole Sportive | by DWD
Pariuri sportive