


Hugo Alcantara a semnat cu CFR Cluj pe trei sezoane
16 mai 2008
vizualizari: 129

Fundașul brazilian Hugo Alcantara a semnat, vineri, un contract pe trei ani cu CFR Cluj, și a devenit al doilea fotbalist transferat de campioni în ultima săptămână, după argentinianul Prette, transmite corespondentul NewsIn.
"Hugo a semnat cu noi în această dimineață. Este un fotbalist foarte valoros și ne-am luptat cu mai multe cluburi din România pentru a obține semnătura sa. El nu și-a prelungit contractul cu Belenenses pentru a-și negocia singur plecarea. A ales să vina la CFR Cluj și cred că asta-i cel mai bine, atât pentru el, cât și pentru CFR Cluj. L-am monitorizat mai bine de un an și jumătate, am încercat sa-l transferăm mai devreme, dar nu s-a putut și acum suntem foarte fericiți de reușită", a declarat, pentru NewsIn, președintele ardelenilor, Iuliu Mureșan.
Fotbalistul a ajuns vineri dimineață în România, unde a și efectuat vizita medicală, iar sâmbătă va fi prezentat în cadrul unei conferințe de presă.
Brazilianul (1,90 m, 85 kg) a ajuns la CFR din postura de jucător liber de contract, după ce înțelegerea cu formația portugheză FC Belenenses i-a expirat la finele acestui sezon.
Hugo da Silva Alcantara (29 de ani) este fundaș și a mai evoluat în cariera sa la CE Dom Basco (Brazilia), CE Operario (Brazilia), Berga EC (Brazilia), Botafogo, Mixto EC (Brazilia), Vitoria Setubal, Academica Coimbra și Legia Varșovia, iar din vara lui 2007 a ajuns la Belenenses, formație cu care a semnat un contract pe un sezon. Acesta are peste 100 de meciuri în prima ligă portugheză.
|