


Unirea Urziceni - FC Arges 3-2
04 august 2008
vizualizari: 69

Formația Unirea Urziceni a obținut, sâmbătă, prima victorie în ediția 2008/2009 a Ligii I, scor 3-2, pe teren propriu, cu nou-promovata FC Argeș, într-un meci din etapa a II-a a campionatului.
Golurile au fost marcate de Mara "29, "75 (penalti) și Rusescu "46, pentru Unirea Urziceni, în timp ce FC Argeș a punctat prin Kamara "11 și Dulcea "31.
FC Argeș a deschis scorul în minutul 11, prin debutantul în Liga I Youssouf Kamara. La o lovitură liberă de pe stânga, Lăcustă a recentrat cu capul, fundașul Unirii, Mehmedovici, a ratat degajarea, iar Kamara, venit din spate, a marcat din cădere.
Bogdan Mara a restabilit egalitatea în minutul 29. La o centrare de pe stânga, trei jucători au lovit, pe rând, mingea cu capul, iar aceasta a ajuns la Mara, care a înscris din voleu, de la 10 metri.
Oaspeții au revenit în avantaj în minutul 31, când Adrian Dulcea a primit o pasă pe culoar de la Kamara și, talonat de Mehmedovici, a înscris cu un șut în diagonală, din colțul careului de 6 metri.
Unirea Urziceni a egalat din nou în minutul 46, prin nou-intratul Raul Rusescu, care a înscris cu capul, de la 11 metri.
În minutul 74, gazdele au preluat conducerea, când Mara a transformat un penalti dictat de centralul Deaconu după ce Marius Onofraș a fost ținut în careu de Daniel Bălașa.
Unirea Urziceni: 1. Arlauskis - 19. Brandan, 6. Galamaz, 4. Mehmedovici, 23. Bordeanu - 10. Mara, 32. I. Apostol (16. Nicu "50), 25. Pădurețu, 30. S. Frunză (5. Todoran "90+1) - 7. Bilașco (35. Rusescu "46), 11. Onofraș. Antrenor: Dan Petrescu.
FC Argeș: 1. Boșneag - 2. M. Stan (27. Voiculeț "85), 5. D. Bălașa, 3. Lăcustă, 4. Bazzi - 9. Cr. Tănase. 8. M. Cârstoiu, 10. Tameș, 7. Doman (11. Năstăsie "65) - 13. Dulcea (18. Chirciu "66), 30. Kamara. Antrenor Ionuț Badea.
Cartonașe galbene: Onofraș "40, Bordeanu "59, Brandan "90+4 / Bălașa "38, Bazzi "55.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă formată din Alexandru Deaconu (central), Nicolae Marodin, Florin Stănescu (asistenți) și Marius Bocăneală (rezervă). Observatorii întâlnirii au fost Romeo Pascu și Daniel Prodan.
FC Argeș rămâne fără victorie în acest sezon, după ce în prima etapă a remizat, scor 1-1, cu FC Timișoara.
|