


FC Timisoara - Pandurii Targu Jiu 3-0
04 august 2008
vizualizari: 70

Formația FC Timișoara a obținut, sâmbătă, prima victorie în ediția 2008/2009 a Ligii I, impunându-se cu scorul de 3-0 (2-0) în meciul de pe teren propriu cu Pandurii Târgu Jiu, din etapa a doua, primul disputat în fața propriilor suporteri în acest sezon.
Golurile au fost înscrise de Magera "22 și Artavazd Karamyan "41, "82.
FC Timișoara a deschis scorul în minutul 22, prin Luka Magera, care a marcat cu capul, plasat, de la 6 metri, după un corner de pe stânga executat de Artavazd Karamyan.
Gazdele și-au dublat avantajul în minutul 41, când Artavazd Karamyan l-a fentat pe Chibulcutean și a înscris cu un șut cu dreptul, de la 22 de meetri.
În minutul 81, Dorin Goga a scăpat spre poartă singur cu Mingote, care l-a agățat în careu, iar arbitrul Colțescu a dictat penalti pentru gazde.
Lovitura de la 11 metri a fost executată de Artavazd Karamyan, care a înscris în dreapta lui Mingote, însă arbitrul a dictat repetarea execuției, deoarece Magera a intrat prea repede în careu. "Decarul" gazdelor a înscris și de această dată, însă cu un șut în stânga portarului oaspeților.
Atacantul Dorin Goga, de la FC Timișoara, a fost eliminat în minutul 87, după ce a primit al doilea cartonaș galben pentru o intrare dură asupra lui Mingote.
FC Timișoara: 99. Taborda - 30. Bădoi, 16. Luchin, 4. Brezinsky, 25. Milhazes - 7. St. Stancu, 5. Alexa, 23. Garcia, 10. Art. Karamyan (11. Arman Karamyan "87) - 27. Magera (19. Rusici "85), 18. G. Bucur (21. D. Goga "66). Antrenor: Dusan Uhrin jr.
Pandurii: 80. Mingote - 15. Ghindeanu, 3. A. Rus, 4. Chibulcutean, 6. Cardoso - 10. Vasilache (9. Tilincă "65), 11. Orac (25. Thiago "53), 5. Păcurar, 24. Murgan (21. Fl. Stângă "46), 30. I. Iordache - 28. Al. Pițurcă. Antrenor Eugen Neagoe.
Cartonașe galbene: Garcia "27, Brezinsky "83, D. Goga "72, "87 / Orac "8, Vasilache "24, Pițurcă "44, Fl. Stângă "52.
Cartonaș roșu: D. Goga "87.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă formată din Sebastian Colțescu (central), Octavian Șovre, Eduard Ungureanu (asistenți) și Florin Marcu (rezervă). Observatorii întâlnirii au fost Mircea Dancu și Mircea Neșu.
La partidă au asistat aproximativ 15.000 de spectatori, între care și circa 50 de suporteri ai formației Pandurii Târgu Jiu.
|