


Rednic: La pauza am riscat ca sa nu am soarta lui Andone
31 august 2008
vizualizari: 80

Antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a declarat că la pauza meciului cu Universitatea Craiova, câtigat cu scorul de 1-0, a decis să riște introducându-i în teren pe Marius Niculae și Adrian Cristea de teamă că ar fi putut avea soarta lui Ioan Andone, care ar urma să fie demis de la CFR Cluj.
"A meritat să albesc, puteam să albesc de tot în acest meci. O super victorie, bravo, jucătorii merită felicitările mele pentru că în 9 contra 10 am avut mai multe ocazii, am mers mult mai bine. Am fost obligat să fac o schimbare cu accidentarea lui Tamaș, care pare destul de serioasă, dar la pauză am riscat și am zis ori la bal, ori am soarta lui Andone. Omogenitatea ne-a lipsit în acest meci și s-au făcut și foarte multe greșeli la construcție. Important e însă că am câtigat, mă bucur foarte mult pentru această victorie", a spus Rednic.
Tehnicianul dinamovist crede că fundașul Julio Cesar a primit prea ușor cartonașul roșu și a apreciat că eliminarea sa și a mijlocașului Adrian Ropotan a fost "o tactică bună" înaintea meciului pe care Dinamo îl va disputa cu FC Vaslui. "Julio Cesar a fost cu mare ușurință eliminat, nu merita. Tamaș e accidentat, Julio Cesar e suspendat, deci ne va fi foarte greu la Vaslui. Acum fac eu legătura cu domnul arbitru (n.r. - Mugurel Drăgănescu). Stau eu bine și mă gândesc când eram la Vaslui... E un băiat de casă la Vaslui. Părerea mea e că a fost o tactică bună. A pus presiune și cu mare ușurință i-a eliminat pe cei doi", a spus Rednic.
Antrenorul formației din Șoseaua Ștefan cel Mare a refuzat să mai comenteze despre posibilul transfer al fundașului Cosmin Moți la Lazio Roma. "Nici pentru el nu e bine. Este o situație care se va rezolva luni. Sper ca el să rămână", a punctat Rednic.
Dinamo București a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, formația Universitatea Craiova, în etapa a VI-a a Ligii I, și a devenit lider în clasament.
|