


Lobont si Tamas au aruncat cu pietre in ziaristi
07 septembrie 2008
vizualizari: 116

Jucătorii Bogdan Lobonț și Gabriel Tamaș au arunctat cu pietre și i-au înjurat pe ziraiștii care îi însoțeau pe componenții naționalei în timp ce se plimbau în Grădina Botanică din Cluj-Napoca, înaintea meciului cu Lituania, din preliminariile Cupei Mondiale din 2010,.
Componenții naționalei României au ieșit, sâmbătă, înainte de prânz, la o plimbare în Grădina Botanică din Cluj Napoca, unii dintre ei arătându-se iritați de prezența reprezentanților mass-media. Dinamoviștii Lobonț și Tamaș și antrenorul cu portarii Gabriel Boldici au fost extrem de nervoși când i-au văzut pe jurnalști, reproșându-le acestora, pe un ton injurios, că îi filmează și fotografiază.
"Tricolorii" s-au intersectat în parc și cu două mirese, iar după aproximativ o oră s-au întors la hotel, nu înainte ca unii dintre ei să le atragă din nou atenția jurnaliștilor să nu îi mai filmeze.
Partida România - Lituania, din prima etapă a Grupei a VII-a de calificare la CM-2010, va avea loc sâmbătă, de la ora 21.00, la Cluj-Napoca, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu.
|