


Olanda revine si castiga in Austria
27 martie 2008
Autor: Alexandru Simina, vizualizari: 170 Sursa: Amos News

Selecționata de fotbal a Olandei, adversară a României la Euro 2008, s-a impus cu 4-3 în Austria după ce gazdele conduceau spre finalul primei reprize cu 3-0.
Olandezii au avut o primă repriză mizerabilă și au primit trei goluri în 35 de minute, marcatori Prodl, de două ori, și Ivanschitz, însă elevii lui Marco Van Basten au redus din diferență chiar înainte de pauză, prin Huntelaar, și au reușit o revenire formidabilă în partea a doua.
Heitinga și Venegoor au punctat pentru a restabili egalitatea, iar Huntelaar a făcut dublă, marcând golul victoriei cu patru minute înainte de final.
Olanda a început cu Timmer - Ooijer, Heitinga, Mathijssen, De Cler - De Zeeuw, Sneijder, Van Bronckhorst - Van Persie, Huntelaar, Van Der Vaart, pe parcurs intrând și Seedorf, Bouma, Babel, Vennegoor sau Landzaat.
Austria i-a folosit din primul minut pe Payer, Pogatetz, Fuchs, Laitgeb, Linz, Ivanschitz, Garics, Prodl, Saumel, Harnik și Gercaliu, pe parcurs intrând și Weissenberger, Standfest sau Janko.
Grecia a câtigat una din cele mai așteptate partide ale zilei impunându-se cu 2-1 împotriva Portugaliei, goluri Karagounis, de două ori, respectiv Nuno Gomes.
SUA au produs una din marile surprize ale zilei impunându-se cu 3-0 în Polonia, goluri Bocanegra, Onyewu și Lewis.
În alte meciuri, Islanda s-a impus cu 2-1 în Slovacia, Țara Galilor s-a impus cu 2-0 în Luxemburg, Danemarca și Cehia au încheiat la egalitate, 1-1, iar Bosnia Herțegovina și Macedonia au încheiat la egalitate, 2-2.
|