Cautare in site   
 

Fotbal
Poza Zilei


RSS

Stiri NETSPORT via RSS

Euro 2008


Germania- Polonia 2-0

09 iunie 2008
vizualizari: 241


Germania- Polonia 2-0
Reprezentativa Germaniei a debutat cu o victorie la Campionatul European din Austria și Elveția, după ce a învins, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Poloniei, într-un meci din grupa B, disputat pe stadionul Worthersee, din Klagenfurt, în care ambele goluri au fost marcate de germano-polonezul Podolski.

Germania a început meciul în avanposturi, iar Mario Gomez, coechipierul lui Ciprian Marica la VfB Stuttgart, a ratat cu poarta goală în minutul patru. Profitând de apărarea avansată a Poloniei, Germania a deschis scorul în minutul 20, prin jucătorul de origine poloneză Lukas Podoslki. Gomez a înălțat o pasă peste fundașii adverși, care au făcut târziu pasul la ofsaid, mingea a ajuns la Miroslav Klose, de asemenea jucător cu origini poloneze, iar acesta, profitând de lentoarea cu care s-au repliat apărătorii, i-a pasat în careu lui Podolski, care, singur cu Boruc, a înscris cu latul, de la opt metri.

În primele 45 de minute, polonezul Mariusz Lewandowski și-a încercat de mai multe ori norocul cu șuturi de la distanță, însă nu a reușit să îi pună probleme portarului Jens Lehmann, după ce multe dintre ele nu au prins cadrul porții sau s-au oprit în blocaj, iar la pauză Germania conducea cu scorul de 1-0.

După un debut de repriză sărac în ocazii, Guerreiro, intrat în teren la pauză, a încercat să-l învingă pe Lehmann de la 25 de metri, însă șutul a fost slab și chiar pe direcția portarului german. Germanii au replicat prin Schweinsteiger "67 și Ballack "70, dar portarul Boruc a reușit să evite majorarea diferenței.

Scorul a devenit 2-0 în minutul 72, când Podolski a marcat din nou, cu un șut din interiorul careului. Schweinsteiger a profitat de o eroare a fundașului Pawel Golanski, jucător legitimat la Steaua, i-a pasat lui Klose, care a luftat la 11 metri, însă mingea a ajuns la Podolski, iar acesta a înscris cu un șut violent cu piciorul stâng, devenind primul fotbalist care reușește o "dublă" la acest turneu final.

Hitzlsperger a trecut pe lângă 3-0 în minutul 85, când un șut al său a trecut puțin pe lângă vinclu, astfel că meciul s-a încheiat cu scorul de 2-0 pentru Germania, după un meci în care raportul șuturilor pe poartă a fost 5-5.

Germania: 1. Lehmann - 16. Lahm, 21. Metzelder, 17. Mertesacker, 2. Jansen - 4. Fritz (7. Schweinsteiger "56), 8. Frings, 13. Ballack, 20. Podolski - 9. Gomez (15. Hitzlsperger "76), 11. Klose (22. Kuranyi "90+1). Antrenor: Joachim Low.

Polonia: 1. Boruc - 13. Wasilewski, 14. Zewlakow, 6. Bak, 4. Golanski (11. Saganowski "75) - 17. Lobodzinski (16. Piszczek "66), 5. Dudka, 9. Zurawski (20. Guerreiro "46), 18. Lewandowski, 8. Krzynowek - 7. Smolarek. Antrenor: Leo Beenhakker.

Cartonașe galbene: Schweinsteiger "65 / Smolarek "40, Lewandowski "60

Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Norvegia, formată din Tom Henning Ovrebo (central), Geir Age Holen și Jan Petter Randen (asistenți). Rezervă a fost Craig Thomson (Scoția).

Polonia rămâne fără victorie în meciurile directe cu Germania, în care a pierdut de 12 ori și a înregistrat patru rezultate de egalitate.

del icio us digg stumbleupon technorati ma.gnolia furl reddit blinklist yahoo

Alte stiri din Euro 2008 la data 09 iunie 2008:
Profit net de 250 de milioane de euro in urma organizarii Euro 2008
Presa spaniola: Spania cucereste Europa
Lehmann: Acesta a fost ultimul meu Campionat European
Schweinsteiger: Spaniolii ne-au pedepsit
Casillas: Inca nu suntem constienti de ceea ce am realizat
Philipp Lahm a fost cusut la picior in pauza finalei Euro 2008

RETROSPECTIV
Magazin online articole sportive
LOTTO/Produse Lotto
Sort Lotto
Sort Lotto
79.00
LOTTO/Produse Lotto
T-Shirt Lotto
T-Shirt Lotto
79.00
LIFEGEAR/Benzi de alergare
Banda De Alergare
Banda de alergare LifeGear 97478
1798.99
VICTORINOX/Utile
Briceag Economy
Briceag Economy
54.26
CON SPORT/Mingi
Minge Handbal Plaja
Minge handbal plaja
88.81
OLPRAN/Biciclete
Bicicleta Magnetica
Bicicleta Magnetica
743.89
OLPRAN/Biciclete
Bicicleta Eliptica
Bicicleta Eliptica Magnetica
693.11
HARROWS/Darts de perete
Official Competition
OFFICIAL COMPETITION
160.89
Rezultate live

 Toate drepturile rezervate. © Netsport 2004 - Conditii de folosire - Contacteaza NETSPORT - Video You Tube | PESCUIT | Articole Sportive | by DWD
Pariuri sportive