


Lagerback: Este formidabil sa castigi primul meci de o asemenea maniera
11 iunie 2008
vizualizari: 91

Selecționerul echipei naționale a Suediei, Lars Lagerback, a declarat, marți seară, după victoria din meciul cu reprezentativa Greciei, scor 2-0, că este formidabil să câștigi primul meci la un turneu final de o asemenea manieră, informează AFP.
"Echipa a făcut un joc colectiv bun în fața unui adversar dificil. Grecia a jucat cu cinci fundași și a încercat să ne domine fizic. Este formidabil să câștigi primul meci de o asemenea manieră. Apărarea noastră a fost exemplară. Am făcut jocul pe vroiam să-l facem. A fost o victorie meritată", a spus Lagerback.
Reprezentativa Suediei a învins, marți, la Salzburg, cu scorul de 2-0, selecționata Greciei, în al doilea meci al grupei D de la Campionatul European.
|