


Terim: Parasim turneul la care am fost cea mai interesanta echipa
26 iunie 2008
vizualizari: 98

Selecționerul Turciei, Fatih Terim, a declarat, miercuri seară, după înfrângerea, cu scorul de 3-2, din meciul cu Germania, din semifinalele Campionatului European, că fotbaliștii turci părăsesc turneul la care au fost cea mai interesantă echipă, informează tnn.net.
"Mă mândesc cu fotbaliștii mei, au jucat din suflet. Au arătat pe teren tehnică, tactică, inteligență. Părăsim turneul la care am fost cea mai interesantă echipă. Așa este fotbalul. Dar mai era foarte puțin până la finală. Aveam patru fotbaliști suspendați. Poate că la unele partide nu am jucat bine, dar cu evoluția noastră de astăzi am pus capăt unor astfel de gânduri", a spus Terim.
Fatih Terim a precizat că el nu s-a plâns niciodată de indisponibilitățile din lot. "Nu am folosit niciodată această scuză, pentru am intrat pe teren 11 oameni. Nu ne putem debarasa de obiceiul de a primi gol ușor. Însă dacă am fi ajuns în prelungiri, rezultatul ar fi putut fi cu totul altul. De acum încolo, Turcia va fi mereu la Campionatele Europene și la Cupele Mondiale", a menționat tehnicianul.
Terim a spus că urmează să discute cu oficialii Federației Turce de Fotbal pentru a decide dacă va rămâne la naționala turcă. "Eu atât am putut. Sper ca cel care va veni după mine va face Turcia campioană. Am spus dinainte că nu voi prelua o echipă din Turcia. Probabil mă voi întoarce în Europa. Ar fi însă greșit să fac o declarație în acest sens înainte de a vorbi cu președintele federației. Le-am spus jucătorilor în vestiar că sunt mândru de ei", a adăugat Fatih Terim.
Reprezentativa Germaniei s-a calificat în finala Campionatului European de fotbal, după ce a învins, miercuri seară, la Basel, cu scorul de 3-2 (1-1), selecționata Turciei, în semifinalele competiției.
|