


Declaratii dupa partida Chelsea-Liverpool
02 mai 2008
Autor: Alexandru Simina, vizualizari: 112

Echipa Chelsea Londra s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins cu scorul de 3-2, după prelungiri, o altă formație engleză, FC Liverpool, miercuri seara, în manșa secundă a semifinalelor competiției. Iată ce au declarat la finalul jocului antrenorii celor două formații:
Avram Grant (Chelsea Londra): "Faptul că am reușit calificarea în finala Ligii Campionilor la primul meu an ca manager al echipei, după toate dificultățile cu care m-am confruntat, înseamnă foarte mult pentru mine, mai ales datorită manierei în care am reușit această calificare. Sunt mândru de ceea ce am realizat în această zi, una specială și emoționantă pentru mine (Ziua Holocaustului - NR), deoarece bunicul meu au murit în timpul Holocaustului. Pe Frank Lampard îl consider un om curajos. Știu cât de apropiat era de mama sa (care a decedat săptămâna trecută - NR), iar decizia sa de a juca nu a fost una ușoară, însă a reușit un meci bun. Cei de la Liverpool au o echipă foarte bună, bine organizată, iar acum am înțeles de ce am pierdut de două ori în fața lor, în semifinalele acestei competiții. Va fi puțin straniu ca două echipe engleze să joace finala de la Moscova".
Rafael Benitez (FC Liverpool): "Am dovedit că suntem puternici, din punct de vedere fizic și mental, dar din păcate nu am reușit să fructificăm toate ocaziile pe care le-am avut, iar cel de-al treilea gol marcat de Chelsea a ucis practic partida. De asemenea, în prima repriză nu am jucat la fel de bine ca în repriza secundă sau ca în prima parte a prelungirilor. L-am înlocuit pe Torres deoarece avea o problemă la coapsă, iar ieșirea din joc a lui Skrtel ne-a creat probleme... Acum trebuie să mă gândesc la viitor. După joc, unul dintre proprietarii echipei, Tom Hicks, a venit la vestiare și ne-a spus: "Ați făcut o treabă bună, însă am fost lipsiți de șansă în seara asta". Oricum, finala se va juca între două echipei foarte bune".
|