


Lucescu despre meciul cu Barca: Asta e furt deja
03 octombrie 2008
vizualizari: 207

Mircea Lucescu a declarat joi, că victoria echipei FC Barcelona cu 2-1 în partida cu Șahtior Donețk, din cadrul etapei a doua a fazei grupelor Ligii Campionilor, poate fi considerată "furt".
"A fost o lipsă de fair-play incredibilă din partea Barcelonei. A fost o rușine ce au făcut ei. La primul gol, mingea a fost dată afară pentru că era un jucător căzut pe teren. Jucătorii mei au așteptat să primească mingea, dar cei de la Barca s-au dus și au dat gol. E adevărat că a greșit portarul, dar nu se poate așa ceva. Pe parcursul jocului meciul s-a mai întrerupt și a fost dată mingea celor care o aveau în posesie. Așa trebuia să se întâmple și atunci. Dar pesemne că echipele mari vor să câștige cu orice preț. Nu este pentru mine o surpriză ce au făcut. Asta e furt deja, o lipsă de respect profesional incredibil. Și e opinia tuturor de aici, nu numai a mea. Dacă se întâmpla așa ceva în campionatul Italiei, jucătorii Barcelonei nici nu mai ieșeau de pe teren din cauza suporterilor. Numai că ai noștri sunt niște copii, nu sunt suporteri să facă scandal. În orice caz e o pată pe obrazul Barcelonei. E rușinos pentru Barcelona să câștige așa și să facă ce au făcut. E într-adevăr rușinos", a spus antrenorul.
Arbitrii favorizează echipele mari ale Europei în Liga Campionilor în opinia lui Mircea Lucescu.
"Am avut penalti clar scos în afara careului. În loc să dea penalti, arbitrul a dat fault la scorul de 1-0. Nu UEFA favorizează echipele mari, ci arbitrii de pe teren. Arbitrul a spus după meci că a avut impresia că noi nu am dat intenționat mingea afară. Cum să nu dăm intenționat afară când era jucător la pâmânt? Nu a dat mingea la adversar, a dat direct în aut. Și toți jucătorii mei la acel aut erau cu mâna pe sus să le dea mingea. Nu credeau că ei vor face așa ceva. E un meci pe care l-am pierdut pe nedrept. Un meci câștigat de Barcelona cu ajutorul unui arbitru care a scos din careu un penalti și prin ceea ce au făcut jucătorii lor", a precizat tehnicianul formației ucrainene.
Lucescu nu își reproșează nimic după meciul pierdut cu Barcelona și susține că echipa sa a dominat meciul.
"Nu îmi reproșez nimic după meciul de aseară. Ce să-mi reproșez, lipsa de fair-play a ăstora? Din contră, cei de la Barcelona trebuie blamați pentru ce au făcut aseară. Nu se pot obține rezultate așa, cu orice preț. Îi conduceam, iar ei au avut o singură situație de gol până atunci în minutul 70 și ceva prin Eto. În rest am dominat o echipă care se plimbă prin campionatul Spaniei și își creează 15 situații de gol pe meci, dar cu noi nu au avut. O să vedem ce șanse mai avem să trecem de grupă. Important este meciul următor cu Sporting. La noi este proverbial să primim gol așa, în minutul 89, 93 sau 94. Nu mă surprinde că s-a întâmplat din nou aseară", a adăugat Mircea Lucescu.
|