


Goian spune ca stelistii trebuie sa isi revina si sa obtina calificarea in Cupa UEFA
06 noiembrie 2008
vizualizari: 767

Fundașul Dorin Goian a declarat miercuri că roș-albaștrii vor trebui să strângă rândurile după înfrângerea cu Lyon și să își joace ultima șansă cu Fiorentina, pentru calificarea în Cupa UEFA.
"A fost un meci echilibrat, am luat două goluri în două momente cheie. Mergem înainte, ne așteaptă meciuri grele în campionat, dar strângem rândurile. Lyon a făcut un joc foarte bun. Rămâne ultimul meci, avem o șansă și trebuie să ne agățăm de ea", a declarat Dorin Goian, miercuri, la Sport.ro, după meciul Lyon-Steaua, scor 2-0.
Fundașul stelist a opinat că roș-albaștrii au jucat mai bine în repriza secundă, iar echipa este în creștere și a jucat cu mai multă încredere.
Cât privește următoarele meciuri, Goian a mai spus că își pune mari speranțe ca rezultatul meciului dintre Fiorentina și Lyon să fie favorabil Stelei, adică un egal sau o victorie a francezilor.
Un alt fundaș, George Ogăraru, s-a declarat mâhnit că Steaua nu a reușit să obțină nici de această dată o victorie. "Sperăm să intrăm mult mai motivați în partida cu Fiorentina și să câștigăm. Bayern Munchen este o echipă mult mai bună ca Lyon și ne avantajează egalul pe care l-a obținut cu Fiorentina, pentru că ne-au rămas speranțe pentru locul 3. Suntem supărați, pentru că ne așteptam să obținem prima victorie", a spus Ogăraru.
Și Sorin Ghionea își pune speranțele într-o calificare în UEFA, în ciuda faptului că, în opinia sa, Steaua trece prin momente foarte dificile. "Dorinel Munteanu este un antrenor profesionist, ne-a readus ambiția de a câștiga și de a dovedi că suntem mai buni, dar sunt momente dificile, peste care trebuie să treci în viață și acesta este unul dintre ele. Nu mai avem șanse să ne calificăm în optimi, dar sperăm ca la final să ocupăm locul 3", a spus fundașul stelist.
Steaua a pierdut miercuri partida cu Olympique Lyon, scor 0-2, și nu mai are nicio șansă de calificare în optimile de finală ale Ligii Campionilor, pentru că echipele de pe primele două locuri au șapte puncte avans, cu două etape înainte de finalul fazei grupelor.
|