Cautare in site   
 

Fotbal
Poza Zilei


RSS

Stiri NETSPORT via RSS

Cupa UEFA


Fiorentina, egal in Scotia

25 aprilie 2008
Autor: Alexandru Simina, vizualizari: 216
Sursa: AMOS News


Fiorentina, egal in Scotia
Prima manșă a semifinalei de Cupa UEFA dintre Glasgow Rangers și Fiorentina s-a încheiat cu un rezultat de egalitate, 0-0.

Cu un Adrian Mutu integralist, dar în zi slabă, Fiorentina a dominat meciul din Scoția, însă gazdele s-au închis bine astfel că a rezultat un joc urât încheiat cu un scor pe măsură, 0-0.

Mai mult, Rangers nu a trimit nici un șut pe spațiul porții adverse în timp ce italienii au avut doar trei ocazii, prin Mutu, de două ori, și Jorgensen.

La egalitate s-a încheiat și cealaltă semifinală, cea dintre Bayern Munchen și Zenit St. Petersburg, meciul terminându-se 1-1 deși nemții au punctat de două ori.

Bayern a deschis scorul în prima repriză prin Ribery, după ce Malafeev a respins în prima fază penaltiul executat tot de francez, iar Zenit a egalat după pauză prin autogolul lui Lucio, reluare cu capul în propria poartă după centrarea lui Fayzulin.

Învingătoarele din cele două semifinale se vor decide săptămâna viitoare, când Fiorentina primește replica lui Glasgow Rangers, iar Bayern Munchen se deplasează în Rusia.


del icio us digg stumbleupon technorati ma.gnolia furl reddit blinklist yahoo

Alte stiri din Cupa UEFA la data 25 aprilie 2008:
Rezultatele din prima etapa a grupelor
FC Vaslui a ratat calificarea in grupele Cupei UEFA
Dinamo Bucuresti a ratat calificarea in grupele Cupei UEFA
FC Timisoara a ratat calificarea in grupele Cupei UEFA
Unirea Urziceni a ratat calificarea in grupele Cupei UEFA
Magath: Rapid ar fi castigat impotriva multor echipe astazi

Alte stiri ale autorului Alexandru Simina
Dinamo- Mega Hypo Leasing Belgrad 67-74
Romania, invinsa din nou cu 7-0, de Spania
Programul si arbitrii meciurilor din Liga I
Rezultate si clasament Liga I
Divizia A - prima etapa

RETROSPECTIV
Magazin online articole sportive
LOTTO/Produse Lotto
Sort Lotto
Sort Lotto
79.00
LOTTO/Produse Lotto
T-Shirt Lotto
T-Shirt Lotto
79.00
LIFEGEAR/Benzi de alergare
Banda De Alergare
Banda de alergare LifeGear 97478
1798.99
VICTORINOX/Utile
Briceag Economy
Briceag Economy
54.26
CON SPORT/Mingi
Minge Handbal Plaja
Minge handbal plaja
88.81
OLPRAN/Biciclete
Bicicleta Magnetica
Bicicleta Magnetica
743.89
OLPRAN/Biciclete
Bicicleta Eliptica
Bicicleta Eliptica Magnetica
693.11
HARROWS/Darts de perete
Official Competition
OFFICIAL COMPETITION
160.89
Rezultate live

 Toate drepturile rezervate. © Netsport 2004 - Conditii de folosire - Contacteaza NETSPORT - Video You Tube | PESCUIT | Articole Sportive | by DWD
Pariuri sportive