


Mourinho, favorit sa antreneze Inter Milano (presa)
13 martie 2008
vizualizari: 147

Fostul antrenor al lui Chelsea, Jose Mourinho, este favorit să devină viitorul antrenor al formației italiene Internazionale Milano, după ce Mancini a anunțat că va pleca la finalul sezonului, potrivit presei italiene.
Presa din Italia a mai scris despre posibilitatea ca Mourinho să devină antrenorul lui Inter și înainte ca Mancini să-și anunțe plecarea de la gruparea milaneză, dar tehnicianul a negat că a purtat discuții cu reprezentanții formației din Serie A. Mourinho, care a plecat de la Chelsea în luna septembrie a anului trecut, afirmase că este un admirator al campionatului italian și al lui Moratti, dar că regretă că nu a discutat niciodată cu el.
Mancini, în vârstă de 43 de ani, a anunțat după ce echipa sa a fost eliminată din Liga Campionilor, că din vară va renunța la funcția de antrenor principal a echipei Internazionale Milano, dar nu și-a motivat decizia. Pe lista posibililor înlocuitori ar mai putea fi și antrenorul Fiorentinei, Cesare Prandelli, iar numele său a mai fost vehiculat și în privința înlocuirii lui Rafael Benitez, la Liverpool.
Mijlocașul lui Inter, Esteban Cabiasso, a declarat că are dubii în privința plecării tehnicianului: "Din câte știu eu, a spus "probabil", așa că acum nu are rost să discutăm despre această veste", în timp ce președintele Massimo Moratti nu a comentat afirmațiile lui Mancini, care mai are patru ani de contract.
|