Cautare in site   
 

Fotbal
Poza Zilei


RSS

Stiri NETSPORT via RSS

Serie A


Roberto Mancini a fost demis de la Inter

30 mai 2008
Autor: Alexandru Simina, vizualizari: 339
Sursa: Mediafax


Roberto Mancini a fost demis de la Inter
Antrenorul Roberto Mancini a fost demis de la conducerea tehnică a echipei Internazionale Milano, la care evoluează Cristian Chivu, a anunțat, joi, într-un comunicat, clubul italian.

"Inter l-a anunțat pe Roberto Mancini că este demis din funcția de antrenor al echipei, în special din cauza declarațiilor pe care le-a făcut după meciul cu Liverpool, din 11 martie 2008", se arată în comunicatul clubului.

După meciul cu Liverpool, Roberto Mancini a declarat că va părăsi gruparea Internazionale Milano la finalul sezonului, însă la o zi după această afirmație s-a răzgândit.

Presa italiană a anunțat încă de marți că Inter a renunțat la serviciile lui Mancini, decizia fiind luată la o întâlnire a tehnicianului cu președintele Massimo Moratti.

Roberto Mancini, în vârstă de 43 de ani, a fost timp de patru sezoane antrenorul Interului și a câtigat trei titluri de campion, două Cupe ale Italiei și două Supercupe ale Italiei. El avea contract cu Internazionale până în 2012.

del icio us digg stumbleupon technorati ma.gnolia furl reddit blinklist yahoo

Alte stiri din Serie A la data 30 mai 2008:
Inzaghi si-a prelungit contractul cu AC Milan pana in 2010
Campionatul Italia - etapa a 5-a
Presa italiana scrie ca Mutu ar putea ajunge la Manchester City
Rezultate din campionatul Italiei
Adrian Mutu a revenit cu gol la Fiorentina
Moti va purta numarul 16 la Siena

Alte stiri ale autorului Alexandru Simina
Dinamo- Mega Hypo Leasing Belgrad 67-74
Romania, invinsa din nou cu 7-0, de Spania
Programul si arbitrii meciurilor din Liga I
Rezultate si clasament Liga I
Divizia A - prima etapa

RETROSPECTIV
Magazin online articole sportive
LOTTO/Produse Lotto
Sort Lotto
Sort Lotto
79.00
LOTTO/Produse Lotto
T-Shirt Lotto
T-Shirt Lotto
79.00
LIFEGEAR/Benzi de alergare
Banda De Alergare
Banda de alergare LifeGear 97478
1798.99
VICTORINOX/Utile
Briceag Economy
Briceag Economy
54.26
CON SPORT/Mingi
Minge Handbal Plaja
Minge handbal plaja
88.81
OLPRAN/Biciclete
Bicicleta Magnetica
Bicicleta Magnetica
743.89
OLPRAN/Biciclete
Bicicleta Eliptica
Bicicleta Eliptica Magnetica
693.11
HARROWS/Darts de perete
Official Competition
OFFICIAL COMPETITION
160.89
Rezultate live

 Toate drepturile rezervate. © Netsport 2004 - Conditii de folosire - Contacteaza NETSPORT - Video You Tube | PESCUIT | Articole Sportive | by DWD
Pariuri sportive